www.eLog.ro organizeaza un program national de colectare a consumabilelor uzate de imprimante color sau alb negru, copiatoare digitale si imprimante multifunctionale. Programul vine in sustinerea www.proiectsocial.ro ce are ca obiectiv sprijinirea copiilor bolnavi de cancer si familiile acestora.
www.eLog.ro colecteaza consumabilele uzate de imprimante, copiatoare digitale color si alb negru si imprimante multifunctionale, urmand ca acestea sa fie reconditionate si comercializate de catre voluntarii proiectsocial.ro in folosul copiilor aflati in nevoie.
“Vrem sa facem din aceasta actiune mai mult decat o simpla actiune de colectare. Includem dezvoltarea sustenabila proiectsocial.ro in planul nostru de afaceri. Scopul nostru este sa-i ajutam sa ajunga autonomi din punct de vedere financiar”, declara Adrian Matei director eLog.ro
Responsabilitatea Sociala Corporatista (CSR) pleaca de la ideea conform careia companiile au si un rol social in comunitate, dincolo de cel strict al obtinerii profitului. Aşa cum spune şi conceptul, o afacere sau o companie este in egala masura şi un cetaţean social şi are responsabilitatea de a contribui la o societate justa şi durabila.
Activitatea de colectare a consumabilelor uzate de imprimante laser sau imprimante cu jet de cerneala, aparate xerox si imprimante multifunctionale se face in spiritul protejarii mediului. Acest tip de activitate este reglementat de Hotararea de Guvern Nr.448 din 19 mai 2005. HG 48/2005 are ca obiectiv prevenirea producerii de deseuri de echipamente electrice si electronice, precum si refolosirea, reciclarea si alte forme de valorificare a acestora.
Proiectsocial.ro are ca obiectiv sprijinirea, copiilor si tinerilor, bolnavi de cancer, de asemenea si pe familiile acestora.
eLog.ro, este cel mai mare distribuitor din Romania de consumabile originale pentru imprimante, copiatoare digitale, imprimante multifunctionale,si fax-uri. E Logic Solutions compania care administreaza eLog.ro este de acum o companie implicata social.
EMITENT PERSOANA DE CONTACT
eLog Magazin Adrian Matei
office@elog.ro
www.eLog.ro
0721 688 649
Povestea unui”de”
Incep sa ma condamn cand citesc acest articol pentru ca nu pretuiesc cuvintele la demna lor valoare.Sunt uimita cat de mult lucruri depind de un cuvant atat de mic cum e “de”.Am nevoie”de” o mana de ajutor,vreau sa fi langa mine ca sa trec”de”asta,”de” dragul tau o sa traiesc,sunt doar cateva exemple in care viata se spanzura de cuvinte mici,simple,dar atat de importante.Ma bucura initiativa eLog dar impresionant ar fi o participare mai mare din partea noastra,celor din exterior.Nu inteleg de ce mereu avem nevoie de un imbold pentru a realiza ceva,cand dincolo de toate suntem si noi oameni.Mi-amintesc si acum una din zilele in care am ucis cateva zambete cu nepasarea sau inconstienta mea.The old story-proiect social,implicare obligatorie,diriginta care dorea sa ne prezinte ca pe o clasa adorabila.Starea mea de spirit si a colegilor era in contradictie totala cu menirea noastra de voluntari implicati moral .Din cand in cand,rasul nostru spargea groaza pe care mi-o inspirau acei pereti.Se apropie momentul in care trebuie sa facem cunostinta cu cei care in mod concret urmau sa fie ajutati de noi.Intram in salonul 9,tin minte si acum numarul iar starea mea de spirit era mult prea tensionata.ne asezam fiecare pe marginea unui pat.Incepem sa vorbim,sa daruim putinele lucruri pe care reusisem sa le strangem si incepem sa povestim.In ultimul pat,se vedea decat o umbra de om.Nu scotea un cuvant,nu schita nici un zambet,mimica fetei nu-mi inspira nimic.Simteam un fior demn de o experienta de neuitat.M-am apropiat si am intrebat lucruri obisnuite,intrebari poate seci pentru el.Avea SIDA.Prefer sa-i spun el,si nu sa dau un nume,nu exista nume atat de mare pentru un om ce lupta cu moartea.La sfarsit am promis ca o sa revin.Ghiciti ce?Nu am facut-o.Dar proiectul acesta social imi da sansa sa ma gandesc la ce am gresit,ce trebuia sa fac si n-am facut,ce lacrimi am varsat fara sa simt neaparat nevoia,lacrimi de care altii aveau nevoie si eu nu.Acum simt acea amintire din ce in ce mai departe,o vad sfarsita,zambeste in mintea mea pana dispare,e atat de aproape si totusi nu mai e.
Am vrut sa povestesc asta,ca sa trag un semnal de alarma.Stiu ca se poate,chiar daca initial cand dai peste aceasta pagina ai tentatia de a merge mai departe.Eu zic sa te gandesti ca in ganduri,limbaj,gesturi,intervine uitarea,autocaracterizarea,introspectia.Dar dincolo de toate asta,un simplu”de” daruieste ceea ce uitam deseori ca putem da:macar o imbratisare si o mana de ajutor pentru un copil care are nevoie sa treaca peste toate.
E un proiect care are nevoie de timp pentru a da reale rezultate,dar perseverenta poate sa devina motorul unui nou succes.
Buna Alexandra
Textul tau ma face sa vin cu o mica confidenta , I-ti explic si de ce , nu am zis asta nimanui pana acum , dar mi-a ramas si sper sa intelegi exact unde mi-e gandul
Era acu cateva luni , intr-o seara , a venit un telefon destul de tarziu o rudenie care a dat vestea , cumnatul de care stiam ca trecuse printr-un transplant de maduva murise
Ok , pana aici nimic senzational , ma asteptam la asta avea omul si o varsta , si nu stiu de ce dar ceva mi-a zis tot timpul ca asta va fi finalul .
Dar m-au rugat daca pot sa ma duc sa-i aduc de la Timisoara pe cei care au fost langa el pana in ultima clipa , familia
Ok , m-am dus desi din toate motivele care tin de ignoranta si egoism as fi vrut sa nu trebuiasca sa fac asta .
Am ajuns acolo si a trebuit asteptat cateva ore in fata unei sectii a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara.
Ei aici in prima faza m-am bucurat sa revad Timisoara dupa destul de multi ani , schimbata un pic dar parca mai frumoasa si mai curata decat o stiam , m-am plimbat pe stradute spitalul fiind aproape de centru , la doua minute de Catedrala sau de Opera , am vazut aceiasi oameni care mi-au placut mult candva , Timisorenii , dar am inceput sa mai vad ceva ca trecuse dimineata si au inceput sa vina
Parinti cu copii , him , copii mici , ori cum mici chiar daca de toate varstele , tristi bandajati , care nu puteau merge , care nu zimbeau nici ei nici parintii lor , ma opresc ……ca nu stiu cum sa ma mai exprim si nu vreau sa fiu penibil dar pentru cineva care are un copil care se declara non stop fericit poate fi greu sa treaca cu vederea nefericirea semenilor lui
Am plecat , in spatele dubei care cara mortul , si care cara in zile normale lazi cu bere si te miri ce .
Am ramas cu imaginile , si ma rog sa nu fiu niciodata unul dintre acei parinti sau copii nefericiti care se chinuiau din ratiuni de optimism sa zimbeasca in fata mortii .
La cateva zile am vazut intr-un anunt de la google de acest proiectsocial.ro si am zis sa participam , am facut ce trebuia? sau e foarte putin ceea ce facem noi de fapt ?
Am facut asta , am trimis si vom mai trimite cutii cu consumabile uzate , si poate macar un zambet sa ne fie rasplata , nimic mai mult .
Multumesc pentru comentariu
Cu drag Imprimescu